PRINŢESA ANISIA
Copii, aţi auzit despre povestea prinţesei
Anisia? Nu ?! atunci luaţi loc şi ascultaţi povestea celei mai
înţelepte şi blânde prinţese din câte au existat vreodată.
De unde ştiu eu povestea ei? Mi-a spus-o
într-o zi de vară un dragon pe carel-am înt’lnit într-o pădure
magică. Era trist, tare trist, darcu fiecare cuvânt pe care-l
rostea referitor la ea se înveselea şi întinerea. Iar pădurea
devenea mai verde, mai luminoasă şi mai primitoare.
Deci să începem povestea prinţesei Anisia,
micuţa şi frumoasa fată care a făcut minuni...
Odată, demult, în ţinuturi îndepărtate
trăia un vrăjitor rău ce domnea peste acele ţinuturi. Vrăjitorul
acela furase trronul de la un dragon pe care-l intemniţase într-o
peşteră din cea mai îndepărtată pădure – Pădurea de Vest, o
pădure fermecată în care locuiau zâne, spiriduşi şi multe alte
personaje magice care pe vremuri îi ajutaseră pe oameni.
În lumea în care nu demult domnise pacea şi
liniştea, oamenii erau supuşi supliciilor, trebuiau să plătească
dări împăratului, iar dacă cineva spunea ceva la adresa regelui,
era imediat întemniţat.
Dragonul suferea prin suferinţa poporului
său. În fiecarezi încerca să scape din acea peşteră, dar
vrăjile care-l încătuşaseră în acel loc erau mult prea
puternice pentru el. Doar sinceritatea şi inocenţa unui necunoscut
i-ar fi putut salva ... aşa spunea profeţia.
Între timp regele murise, dar în locul său
venise fiul acestuia, un om mai rau şi mai aprig decât predecesorul
său.
După mulţi ani, pe meleagurile acelea s-a
aciuat un tânăr fierar. Era tare blând şi săritor, îşi ajuta
semenii fără a le cere prea multe în schimb. Tot ceea ce-i era
necesar erau mâncarea, o casă în care să locuiască şi un
atelier în care să prelucreze fierul şi alte metale. Acest loc îi
fusese oferit de către tâmplar, cel ce-i oferise o cameră, un
atelier şi tot sprijinul său.
Fierarul Xan, acesta era numele său, hotărâse
să sestabilească în aceea cetate. După multe călătorii şi
căutări, după ce vizitase multe locuri şi cunoscuse o mulţime de
oameni se hotărâse să rămînă acolo. Era ca şi cum o forţă
magică îl ţintuia în acel loc şi-i spunea că tot ceea ce căuta,
va găsi acolo.
Împreună cu tâmplarul, primul său prieten,
deschiseseră un atelier în care fabricau tot felul de obiecte
necesare oamenilor din ţinut: piese de mobilier (scaune, mese,
paturi ) şi multe altele.
Când a auzit cât de iscusiţi erau cei doi,
regele i-a chemat la castlul său şi le-a ordonat ca împreună să-i
raranjeze castelul. Le-a cerut, de asemenea, să se folosească de
lemnnul din Pădurea de Vest ... pădurea în care era închis
Dragonul. După cum v-am mai spus, în acea pădure zânele şi
spiriduşii trăiau în armonie. Pădurea era singurul loc în care
regele nu-şi putea folosi puterile sale malefice.
Ei bine, sunteţi curioşi să aflaţi ce s-a
întâmplat? Poate vă întrebaţi cât mai este până ajungem la
Anisia? Poate vă interesează ce s-a întâmplat cu Dragonul? Vreţi
să continui povestea?
Aşa cum i-a poruncit regele, Xan a plecat în
Pădurea de Vest pentru a lua lemnul necesar lucrului. Ceea ce nu
ştia el era ca în acea pădure, copacii trăiau, respirau şi
gîndeau asemeni oamenilor. Iar tăierea lor ar fi însemnnat să
săvârşească o atrocitate.
El nu ştia nimic despre acea pădure, dar
inocenţa şi necunoaşterea lui era puterea care-i va salva pe
locuitorii ţinutului Larca, acesta era numele acelui ţinut.
Xan a pătruns în pădure, iar pădurea,
singura care cunoştea profeţia, a început să freamăte şi să-şi
şoptească minunea. El a ascultat murmurul pădurii şi i s-a părut
că-şi aude numele strigat:
- Xan, bine ai venit! Xan, îţi mulţumim!
Nu a înţeles prea bine ce se întâmplă,
dar inima sa îi spunea să meargă înainte şi să descopere
adevărul. Şi, ca prin minune s-a trezit în faţa unei stânci
imense care ascundea jjjjj jjintrarea într-o peşteră.
Atunci Xan a şoptit nişte vorbe care-i păreau cunoscute decând
vremea, dar pe care credea ca nu le mai aflase niiodată:
„Xanato pre questa porta.... Xanato salve
te.... Xanato es tu salvatore.”
Dintr-o dată stânca s-a făcut fărâme şi
Xan a pătruns în peşteră. Nu înţelegea nimic din modul în care
acţiona .... dar îşi asculta inima. În călătoriile sale, când
simţea că-l lasă puterile şi că nu ştie încotro s-o ia, apela
la ce mai bună prietenă a sa .... inima. Iar inima sa nu-l înşelase
niciodată.
Acum inima sa îi spuse că trebuie să meargă
înainte. Ascultîndu-şi inima, Xan îşi lăsă la intrare şi
porni în adâncimea peşterii.
Din adâncul peşterii se auzi dintr-o dată
un oftat îndelung, urmat de un hohot puternic de râs.
- În sfârşit ... seauzi o voce puternică.
Ai venit la mine. Te-am aşteptat multe decenii.
Inima lui Xan tresăltă. Dar nu era spaimă
ce simţea el; uşurare şi fericire... işi împlinea destinul.
- Nu, se auzi vocea, destinul tău abia acum
începe. Inimă nărăvaşă, abia deacum începe drumul tău.
Peştera s-a luminat, iar în faţa lui Xan a
apărut un dragon imens. Inima îi spuse lui Xan să facă o
plecăciune în faţa Dragonului. Acesta făcu o plecăciune adâncă
şi-i spuse Dragonului:
- Stăpâne, am venit să te servesc.
- Nu sunt stăpânul tău, începând din
această clipă suntem fraţi. Inima mea conţine atât binele, cât
şi raul. Dar regele m-a prins prin vrăji pe carele-a învăţat de
la mine, a fost cel mai bun discipol al meu. – spuse Dragonul
oftând. Apoi m-a închis în această peşteră. Eu ştiam că acest
lucru urma să se întâmple, darte aşteptam şi pe tine. Şi eu şi
întreaga pădure. Este singurul loc în care magia întunecată a
regelui şi a fiului său nu poate interveni. Bine ai venit fratele
meu.
Dragonul se ridică în sus, puse ghearele la
piept, desfăcu pieptul şi-şi scoase inima.
- Inima mea, spuse el, reprezintă binele şi
răul. Răul a fostales de împărat, binele ţi-l dau ţie. Ceea ce
nu ştiţi voi este că în răul pe care l-a obţinut, am pus o
fărâmă din binele rămas în mine, în binele pe care ti-l ofer
ţie, am păstrat o parte din răul său. Binele din inima lui se va
transmite din generaţie în generaţie .... şi cu fiecare generaţie
va fi mai puternic. După cum îţi dai seama, suntem cu toţii
fraţi. Şi numai aşa veţi putea învinge răul.
- Îl vom putea învinge? Eu şi cu cine?
Spune-mi te rog.
- Ai răbdare, învaţă să ai răbdare.
Apoi cei doi s-au aşezat şi şi-au povestit
unul altuia viaţa şi aventurile. Xan i-a povestit Dragonului cum
întotdeauna şi-a ascultat inima şi cum inima sa i-a spus că
trebuie să ajungă în ţinutul Larca. Inima sa se bucura acum
nespus de mult.
Dragonul i-a spus lui Xan să plece, dar să
nu taie nici un pom. Magia era acum alături de el; prin magie zânele
şi spiriduşii au adus o căruţă plină cu lemne.
Xan plecă acasă şi se puse pe treabă. Ceea
ce nu observase era că ţinutul, care până atunci fusese învăluit
în întuneric, eraacum cuprins de o lumină mirifică, iar oamenii
caretrtăiseră sub povara regelui întunericului, erau acum cuprinşi
de speranţă, speranţa că ziua de mîine va fi însorită complet
lua naştere în sufletele lor obosite.
Xan era fericit. Simţea speranţa şi
fericirea tuturor şi durerea regelui. Regele îşi adună oştirile
şi porni spre Pădurea de Vest. Însă întreaga pădure se opuse
acestuia, iar regele fu nevoit să se retragă. Trei zile şi trei
nopţi a încercatîmpăratul să pătrundă în pădure, dar nu a
reuşit. Iar soarele lumina din ce în ce mai puternic. Lumina
pătrunzătoare a soarelui îl orbea şi-i distrrugea oştirea.
Regele înţelese că erainutil să continue ceea ce începuse aşa
că se hotărî să părăsească acel ţinut până când îşi
va recăpăta puterile. Aşa că porni cât mai departe. Întunericul,
fidelul său prieten îl urmă.
Dintr-o dată împărăţia simţi căldura şi
lumina soarelui blând, iar Dragonul îşi făcu apariţia. Le
spuse tuturor că noul împărat va fi Xan, străinul care, după cum
spunea profeţia, fusese cel ce adusese lumina înapoi.
A fost frumoasă povestea? Nu-i aşa? Cred că
vreţi să aflaţi cine a fost prinţesa Anisia? Ei bine, dacă
insistaţi, am să vă spun.
Au trecut mulţi ani. Liniştea şi pacea
domneau în ţinutul Larca. Regele era blând şi corect, judecata sa
era dreaptă şi întotdeauna se baza pe sfaturile prietenului său,
Dragonul, şi pe cele ale sfetnicilor săi: zânele şi spiriduşii
din pădure.
Xan s-a căsătorit cu fata tîmplarului,
alături de care conducea împărăţia în linişte şi pace,
reuşind astfel să păstreze vie lumina din sufletele oamenilor,
fără a şti însă ca nori negri se apropiau de împărăţia lor.
Fiica lor, prinţesa
Anisia era blândă, cuminte şi sufletistă, era bucuria tuturor.
Îşi iubea semenii şi îi ajuta. Pe Anisia o iubeau toti. Zânele
îi făceau în fiecare zi jucării şi hăinuţe noi, oamenii îi
aduceau fructe proaspete şi diferite daruri. În fiecare zi tatăl
ei îi citea câte o poveste, iar mama îi canta un cantec şi o
învăţa câte ceva despre oamenii din regat şi despre cât de
important era ca întotdeauna ei să trăiască în pace. Anisia
asculta cu plăcere poveştile tatălui ei, cântecele mamei şi mai
ales poveţele acesteia. Cei mai buni prieteni ai ei erau un un
inorog, Adlis, pe care-l primise in dar de la o zâna, o harpă
magica al cărui sunet liniştea pe oricine îl auzea, si un leu,
Aslah. Acesti prieteni o insoteau peste tot.
Dragonul se ocupa cu
educareamicuşei vrăjitoare, pentru ca, aşa cum Dragonul îi
spusese tatălui ei, generaţia viitoare va avea şi mai multă
putere, iar puterea sa era mult mai mare şi mai puternică decât
cea a oricărei alte vrăjitoare din ţinut. Bunătatea şi
frumuseţea sufletului ei sporeau acea magie care renascuse în ea.
Prima parte a profeţiei se împlinise.
- Acum am înţeles la cine
te-ai referit când ai spus ca noi vom învinge răul. Eu nu am făcut
decăt să aduc speranţa în sufletele oamenilor, iar prin aceasta
am gonit răul, nu l- am învins.
- Aşa este, fratele meu.
Iar acum răul este tot mai puternic. Noul prinţ este mai puternic
decâtau fost tatăl şi bunicul său. Dar ai răbdare dragul meu, ai
răbdareîn continuare. Binele şi răul se vor contopi, iar inima
mea işi va regăsi liniştea. Nimic nu esteceea ce pare. Prinţul
este încă supus întunericului, şi nu vede lumina ce-i invadează
sufletul. Fiica ta este minunea acestei lumi. Dar greul abia de acum
începe. După cum ai observat, întunericul, care s-a aşezat în
partea de vest a ţinutului, a început să se apropie denoi. Lupta
adevărată abia acum începe. Dar nu te teme. Inima ta încă este
fericită. – spuse Dragonul zâmbind.
Anisia crescuse mare.
Împlinise deja 16 ani, vârsta la care profeţia avea să se
împlinească. Anisia, după cum v-am spus, era o mică vrăjitoare
care stăpânea cele patru elemente ale naturii: pământul, aerul,
apa şi focul. Nimeni nu avusese o aşa putere până atunci, nici
chiar Dragonul.
Dar cum descoperise ea
acele puteri? Când avea cam 5 anişori, era asemeni tutror copiilor
o fetiţă foarte jucăuşă, careia cel mai mult îi plăcea să
stea în grădina de trandafiri a mamei sale şi să le spună
poveşti, să le cânte şi să le danseze plantelor. În acea zi a
descoperit că o tufă de trandafiri era veştejită, iar nimic din
ceea ce încercaseră până atunci nu avusese vreun rezultat: apa
părea când prea multă când prea puţină, îngrăşemintele îi
făceau mai mult rău. Plângând, Anisia a pus mâna pe pământ şi
a spus:
- Vreau să-ţi revii şi să înfloreşti,
vreau să fii cel mai frumos trandafir din grădina mea.
Dintr-o dată trandafirul
şi-a revenit şi a înflorit. Iar florile lui erau un adevărat
curcubeu ce strălucea în faţa micuţei prinţese.
Anisia a fugit la Dragon şi
i-a povestit ce i s-a întâmplat. Acesta rugat-o să se găndeasca
la o plantă şi să pună mâna pe pământ. În acel loc a răsărit
un trandafir si mai frumos decât cel salvat de ea. Dragonul a vrut
să vadă dacă are şi alte puteri. I-a cerut să ude plantele, dar
fără a lua apă.
- Este imposibil – a răspuns Anisia.
- Nimic nu este imposibil – a spus Dragonul.
Gândeşte-te la apă.
Anisia l-a ascultat pe Dragon şi a întins
mâna spre trandafir. Din mâna ei a ţâşnit un jet de apă.
Dragonul a luat-o pe Anisia şi a dus-o în
castel. A rugat-o să aprindă focul în toate şemineele şi
cuptoarele din castel. Anisia şi-a imaginat foc în toate şemineele
şi cuptoarele din castel, iar în toate s-a aprins focul. După
aceea, la cererea Dragonului, a deschis toate ferestrele iar aerul a
pătruns cu putere peste tot.
- Pământ, Apă, Aer, Foc – a spus Anisia.
Dintr-o dată Pământul, Apa, Aerul şi Focul i-au răspuns: Da
stăpână.
Speriată de ceea ce putea face, Anisia s-a
aruncat în braţele Dragonului.
- Nu te teme, i-a spus acesta. Ai puteri mai
mari decât mine. Tu eşti aleasa. Acum foloseşte-te de aceste
puteri pentru a-ţi ajuta supuşii.
Începând din acel moment Anisia şi-a ajutat
semenii foarte mult. A făcut pământul mai rodnic, când era secetă
aducea ploaia, le-a adus căldura în case şi făcea ca aerul să
fie mai sănătos, iar vântul iernii mai blând. Toate puterile sale
erau folosite pentru a-şi ajuta semenii. Din când în când cânta
la harpă, iar liniştea şi calmul îi cuprindea pe oameni. Zilele
treceau mai uşor atunci când Anisia se implica în viaţa cetăţii.
Seninătatea şi inocenţa ei luminau sufletele tuturor din jurul ei.
De cele mai multe ori pleca prin împărăţie
împreuna cu Adis şi Aslis, ce-i mai buni şi fideli prieteni ai
săi. Popasul final îl făcea în Pădurea de Vest, unde zânele îi
spuneau poveşti despre oamenii care trăiseră în acel ţinut. Pe
Anisia o fascinau poveştile zânelor, spiriduşilor, cele ale
tatălui ei şi ale Dragonului.
Într-o zi, pe cînd ieşea din Pădurea de
Vest, Anisia a auzit pomii murmurând:
- Aţi auzit, se apropie întunericul. Prinţul
şi-a adunat şi şi-a creat oştiri şi este gata să atace ţinutul
Larca.
- Despre cine vorbiţi? – a întrebat
Anisia. Tatăl meu este singurul rege, iar predecesorul său a fost
izgonit şi magia lui a fost distrusă. Nu este aşa?
- Nu este aşa. – a spus o zână. El a
părăsit ţinutul Larca, dar magia lui mai există încă.
Întunericul, ce se găseşte dincolo de Pădurea de Vest, este
ţinutul său. Iar acum a adunat toate vrăjitoarele, zânele rele şi
fiinţele create de el şi se pregăteşte de luptă.
- Cum pot ajunge la el? – a întrebat
Anisia.
- De ce vreai să ajungi la el? Încă nu eşti
pregătită să te lupţi cu el.
- Nu vreau să mă lupt cu el. Vreau doar să-l
cunosc şi să-i vorbesc.
- Eşti atât de inocentă, draga mea. –
spuse o zână mai bătrână.
- Nu este nimic - spuse Anisia blând. Tatăl
meu m-a învăţat să-mi ascult inima, iar inima mea îmi spune să
merg la el. Inima ştie de ce-mi cere acest lucru. Ştiu că va
trebui să mă confrunt cu prinţul, dar eu nu vreau ca acest lucru
să se întâmple. Sau este necesar să aibă loc acum această
confruntare. Oamenii din ţinutul Larca nu vor putea face faţă
puterilor sale şi nu-l vor putea înfrunta. Eu, însă, pot. Iar
dacă-mi veţi fi alături vom putea împiedica invazia răului.
Orice ar fi, sunt pregătită. Aveţi încredere în mine!
- Aşa cum am avut când îţi testai
puterile. – a spus un bătrân stejar. Mai ţineţi minte dragilor,
a continuat el, cum a fost când era să ne dea foc. Ha, ha, ha, nici
nu vreau să mă gândesc la ce ar putea păţi prinţul dacă
Anisia va încerca să-şi folosească puterile asupra sa. Va lua
foc, va zbura prin aer, va fi înghiţit de pământ, va fi udat ...
sărmanul prinţ, va fi distrus. Dar de fapt noi asta vrem, nu-i
aşa?!
- Eşti răutăcios cu sărmana fată. –
spuse o zână. Acum este mai mare şi este stăpână pe puterile
ei. Uite cât de mult şi-a ajutat poporul. Şi pe noi, de altfel.
Nu le-a făcut nici un rău. Din contră, şi-a folosit puterile
pentru a-i ajuta.
- Am glumit şi eu. – spuse stejarul.
Bineînţeles domniţă că avem încredere în tine, şi-ţi vom fi
alături. Dar înainte de a acţiona te rugăm să-i vorbeşti
Dragonului. El îţi va spune când trebuie să te implici în
această luptă.
- Aveţi dreptate, nu trrebuie să acţionez
fără a mă consulta cu tatăl meu şi cu Dragonul. Am plecat. La
revedere. Şi vă rog să vegheaţi în continuare asupra noastră.
Întorcându-se la castel, Anisia simţi cum
spaima pune stăpânirepe inima ei.
- De ceţi-este frică? – îşi întrrebă
inima.
- Mi-este frică pentru tine şi pentru cei
dragi ţie. – îi răspunse inima.
- Nu are de ce să-ţi fie frică. Vom învinge
şi vom anihila răul pentru totdeauna. Să fi sigură deacest lucru.
- Nu este aşa de uşor precum crezi. Mi-este
teamă că inocenţa şi ingenuitatea ta vor fi cele ce-ţi vor slăbi
puterile.
- Nu te mai gândi până nu discutăm cu tata
şi cu Dragonul.
- Bine. – spuse inima liniştindu-se.
Anisia merse mai departe gânditoare. Oamenii
din ţinut îşi continuau liniştiţi viaţa, fără a percepe
pericolul ce se apropia de ei.
- Oamenii au încredere în voi trei. – îi
spuse Adlis. Ei nu percep pericolul, pentru ei viaţa este sigură
atâta timp cât voi sunteţi la putere. Şi, după cum ai văzut, ei
au încredere deplină în judecata şi puterile tale. Sa fi sigură
că noi nu te vom părăsi. Îţi suntem alături pe vecie. Nu-i aşa
Aslah?
- Vă mulţumesc, prieteni. – le răspunse
Anisia zâmbind.
Ajunsă la castel, Anisia alergă la tatăl
său şi-i ceru ca împreună cu Dragonul să se întâlnească în
Sala Tronului. Profeţia era pe punctul de a se îndeplini.
- Am fost în Pădurea de Vest şi-am auzit
copacii aducând veşti despre războiul care este pe punctul de a
începe. Zânele se temeau, animalele îşi căutau locuri în care
să se ascundă din calea întunericului. Întunericul se apropie.
Prinţul a adunat oştiri, a creat fiinţe care să-i fie fidele până
la moarte. Vrea cu orice preţ să-şi recâştige tronul.
- Ştiu. – răspunse Dragonul. Ştiu ce vrea
să facă. Numai că tu nu trebuie să i te împotriveşti
deocamdată.
- Nu sunt încă pregătită pentru a-l
înfrunta?
- Ba eşti, dar confruntarea trtebuie să aibă
loc la momentul şi la locul potrivit. Ai răbdare draga mea. Învaţă
să ai răbdare.
- Asta înseamnnă că va trebui să-l
aşteptăm pe el să facă prima mişcare. Ce se va întâmpla
atunci. Va ucide oamenii, copii, va distruge întregul ţinut. Nu
putem permite ca oamenii din ţinut să fie ucişi. Deja inima mea se
teme. Dacă se va întâmpla acest lucru o parte din mine va fi
distrusă şi ea. Suferinţa lor este şi a mea. Ei sunt oamenii
mei, ei sunt eu. Fără ei eu sunt un nimeni. Tu trebuie să ma
înţelegi, Dragonule. Şi tu ai simţit odată ceea ce simt eu
acum? Nu-i aşa? .... Nu-i pot lăsa în calea lui!!! – strigă
Anisia cu lacrimi în ochi.
- Nu se va întâmpla acest lucru. Deja
oamenii sunt duşi la adăpost în Pădurea deVest. Peştera, care
odată a fost celula mea, este acum locul în care oamenii Larcăi
îşi vor găsi adăpostul. Iar când prinţul va veni, va găsi o
ţară goală şi nu va mai avea pe cine asupri. Atunci noi vom
merge în faţa sa, iar tu îl vei înfrunta. Pe el şi pe armatele
sale.
- Atunci să ne pregătim.
Oamenii au fost duşi în peşteră. În
cetate nu au rămas decât Anisia, regele, Dragonul şi oştenii lor.
Pădurea proteja oamenii, iar fiinţele sale le erau de ajutor.
Anisia devenisemult mai sigură pe puterile ei. Inocenţa, pe care
mulţi o consideraseră o piedică în calea reuşitei sale, începea
să pălească. Simţiindu-se, pe zi ce trecea, tot mai puternică,
ştiind că sufletul ei este la adăpost, Anisia aştepta
confruntarea cu cel ce încă nu înţelesese pentru ce ei doi aveau
câte o jumătate din inima Dragonului. Bucata de întuneric din
inima Anisiei palpita din ce în ce mai puternic, iar bucata de
lumină din inima prinţului îl atrăgea spre ţinutul Larca, dar nu
spre a-şi ocupa tronul, nu pentru a se răzbuna, ci spre ceva ce el
nu putea înţelege. Ura începea să pălească, dragostea demult
pierdută se făcea auzită. Dar el nu era încă pregătit să
renunţe la ceea ce fusese învăţat.
Nu a trecut foarte mult timp şi o solie din
partea prinţului şi-a făcut apariţia la castel.
- Prinţul meu vă roagă să vă înfăţişaţi
în faţa sa, fără arme. – i se adresă acesta regelui, făcând
o plecăciune adâncă.
- Dar el de ce nu se prezintă în faţa mea?
– întrebă regele. Este în ţara mea, deci trebuie să vină el
la mine.
- Nu poate merge mai departe. Pădurea de Vest
s-a mărit şi-i împiedică înaintarea. Deocamdată nu vrea să
înceapă tăierea copacilor şi distrugerea pădurii. Vă oferă
şansa de a renunţa la tron pe cale amiabilă.
- Bine. – răspunse regele. Ne vom prezenta
în faţa sa, dar acest lucru nu înseamnă că voi renunţa la tron.
Spune-i prinţului că mâine dimineaţă ne vom vedea în tabăra
sa.
A doua zi, înainte ca soarele să apară pe
cer, regele, Dragonul şi Anisia, care purta armura unui soldat,
pentru a nu fi recunoscută de către prinţ, s-au înfăţişat în
faţa prinţului.
- Am venit să-mi ocup tronul de drept. –
spuse prinţul. Vreau să vă supuneţi mie şi să-mi juraţi
credinţă până la moarte.
Gestul de revoltă şi indignare al Anisiei a
fost imediat oprit de Dragon.
- De ce crezi că trebuie să fiu supusul tău?
– a întrebat regele.
- Pentru că ai fost supusul tatălui meu. –
a răspuns prinţul.
- Eu nu am fost supusul tatălui tău. Eu am
venit de pe alte meleaguri şi m-am decis să rămân aici şi să-i
ajut pe oamenii din ţinutul Larca. Te-ai născut departe de lumea
aceasta, nu o cunoşti deloc, nu-i cunoşti obiceiurile.Tu nu ai nici
un drept să ceri ceva ce nu ţi-a aparţinut ţie. Ce ştii tu
despre noi, în afară de faptul că tatăl tău a domnit cândva în
acest ţinut? Ştii cumva cum bunicul tău a ajuns să aibă tronul?
Ştii de ce tatăl tău a renunţat cu aşa uşurinţă la tron?
Nu!!! Atunci cum îţi permiţi să ceri ceva ce nu este al tău? -
a strigat regele.
- Străjeri! Luaţi-i! Întemniţaţi-i! Până
la urmă voi începe să distrug această pădure şi vom pătrunde
în cetate.
Atunci Dragonul a privit-o pe Anisia. Anisia a
înţeles că de acum încolo totul va depinde de ea. Şi-a imaginat
cum corturile soldaţilor sunt înghiţite depământ, cum oştenii
prinţului sunt prinşi în plante imense şi urcaţi la cer, cum
apele au năvălit peste tabără şi cum vântul a ridicat toate
zânele, spiriduşii şi fiinţele care au fugit din Pădurea de Vest
şi s-au aliat răului. To ce-şi imagina Anisia se realiza.
Inima prinţului începu să simtă teama.
- Prinţe, este cineva aici cu o putere mult
mai mare decât a ta. Mai are puţin şi distruge totul în jurul
tău. Mai bine renunţă. Dacă nu, vei fi şi tu distrus. – îi
spuse aceasta.
- Taci inimă fricoasă! – strigă prinţul.
Cine mă poate înfrânge? Bătrtânul rege, Dragonul acesta dcrepit
sau oşteanul fricos ce tremură ca varga?
- Bine. Tu vei suferi. Eu mi-am făcut datoria
şi te-am avertizat.
Focul cuprinse întreaga tabără, nebunia îi
cuprinse pe oştenii prinţului. Vântul înteţea focul, pământul
se cutremura, apa năvălea din toate părţile. Era ca şi cum
natura se dezşănţuise împotriva Printului. Dintr-o dată pădurea
a început să şoptească:
- Se împlineşte profeţia. În sfârşit
liniştea se va aşterne pentru totdeauna.
- Ce profeţie? Despre ce vorbiţi? – a
întrebat prinţul speriat.
- Inima ta caută o altă inimă. Împreună
veţi construi o lume mai bună. Bunicul tău mi-a furat jumătate
din inima mea – jumătatea cea întunecată. Dar eu am lăsat acolo
un licăr de lumină. Binele! Binele va fi întotdeauna umbrit de
rău. Dar aceste două părţi care fac parte din viaţa noastră, a
tuturor, vor trebui să înveţe să coexiste. Binele şi răul
împreună, în armonie, vor aduce liniştea deplină în ţinutul
Larca. Tu şi Anisia, prinţesa ţinutului Larca, puterea de care
trebuia să te temi, şi care acum este soldatul cel fricos, voi doi
veţi aduce lumina aici. Inima te-a împins aici nu pentru a ocupa un
tron, nu pentru a-i distruge pe locuitorii acestui ţinut, ci pentru
a crea armonia perfectă. Insă, înainte de toate trebuie să lupţi
şi să învingi răul din tine. Ai încredere în inima ta.
Dintr-o dată ploaia începu ... focul se
stinse.
- Am venit aici pentru că aşa trebuia. Am
vrut să te cunosc acum câteva luni, numai că atunci inima ta era
încă cuprinsă de întuneric. Cândva ne-am întâlnit în Pădurea
de Vest. Atunci ţi-am spus povestea ţinutului Larc, iar tu mi-ai
spus povestea ta. Atunci mi-ai cunoscut prietenii, spiriduşii ţi-au
dăruit un fşuir magic care să te ajute să uiţi supărările.
Aslah te-a învăţat cum să te lupţi şi cum să-ţi înfrunţi
temerile. Adlis te-a dus pe dealurile magice şi te-a prezentat
zânelor. A fost una dintre cele mai frumoase zile din viaţa mea.
Atunci am jurat că nu vom permite ca o lume atât de magică să fie
distrusă. Aminteşte-ţi, te rog. Eu mi-am amintit deja. – a spus
Anisia.
- Da.... eram copil şi am întâlnit o zână
pe un inorog. Se juca cu puterile ei şi era cât pe ce să dea foc
pădurii. I-am spus să fie mai atentă. Am reuşit să o ajut să-şi
stăpânească puterile. Apoi am plecat prin pădure şi ne-am jucat
toată ziua. Jocuri copilăreşti. – a spus prinţul oftând. Am
mers la râu iar acolo am văzut o sală a tronului mare. Pe tronuri
stăteau o fată şi un băiat ce aveau chipurile noastre. Împreună
îşi ajutau oamenii. Iubirea lor făcea minuni. Am jurat că vom
realiza ceea ce ni s-a arătat în acea viziune. Am jurat că ne vom
revedea în fiecarezi în acel loc. Am revenit în acel loc în
fiecarezi timp depatru ani. Dar nu am mai găsit-o. Am început să
cred că totul a fost un vis, şi m-am întors la realitate ... tatăl
meu. Am petrecut mai mult timp pe lângă el. El mi-a spus că
trebuie să recucerescţinutul Larca. Numai că inima mea continua
să-mi amintească de fata din pădure. Dar visul se volatiliza.
- Am revenit şi eu timp de şaisprezece ani.
Dar nu te-am mai găsit. Ceva s-a întâmplat. Poate am aşteptat
amândoi în locuri diferite. – a spus Anisia. Dar acum sunt aici,
dragul meu. Nu renunţa la noi! Suntem mai puternici decât crezi.
Suntem mai puternici decât toate aceste lupte. Puterea vine din
iubirea care ne-a permis să visăm atâta timp. Vino la mine.
Prinţul a recunoscut-o pe fata din pădure.
Atunci amândoi simţiră cum inimile lor bat la fel. Lumina a
cuprins întreg ţinutul Larca. Anisia şi Prinţul au pornit spre
castel.
Toate temerile au dispărut, viaţa adevărată
din ţinutul Larca abia începea.
Ei bine, cam asta mi s-a spus şi mie. Şi
i-am văzut. Erau amândoi frumoşi şi tineri. Iar pădurea era mult
mai mare şi mai tânără.
Şşşt! - spuse vântul. Copii au adormit.
